Elena

Inca din august de cand m-am intors din vacanta, prietenul meu a insistat foarte mult sa dau jos rotile ajutatoare de la bicicleta. Imi era teama sa nu ma dezechilibrez si mai rau, nu ma simteam capabila desi nu era pentru prima oara cand mergeam doar pe doua roti. Folosisem in copilarie o bicicleta mai mica. Rotile ajutatoare puse de tatal meu apasau pe cadrul bicicletei si nu mai aveam controlul corect asupra ei. Nu de putine ori ma duceam intr-o parte si aproape ca eram gata sa renunt, sa nu o mai folosesc deloc. Prietenul meu nu m-a lasat sa renunt. Mi-a spus ca o sa reusesc, ca ma voi descurca doar ca nu stiu sa inving teama. Am incercat, m-a tinut vreo doua ture dupa care am pornit singura. Acum ma sprijina la plecare , inainte sa urc pe bicicleta, mi-e greu sa pornesc singura din cauza inaltimii, si cand vreau sa ma opresc la fel, in rest ma descurc. Au fost minunate clipele cand mi-a strigat: “sunt mandru de tine iubita mea”. Ii multumesc din suflet ca-mi este alaturi, ca ma sprijina cand am nevoie. Sper sa fiti si voi la fel de iubiti/iubite.

1. Ce speli prima dată la duș?
nu am o ordine anume
2. Care e culoarea ta de helancă preferată?
am mai multe si le asortez

3. Îti place cafeaua?
beau destul de rar si putin, imi place mult sa miros

4. Care e ultimul vis pe care l-ai avut?
visam ca eram la locul de munca si nu stiam in ce ordine sa mai fac lucrurile
5. Ai putea mânca o lună întreagă felul tău de mâncare preferat fără să te saturi de el?
nu cred
6. De ce ai o pofta puternică acum?
de suc natural de mere

7. La ce te gândești când auzi cuvântul “varză”?
nu miroase prea bine

8. Ai numarat vreodata pâna la 1000?
Nu stiu sigur

9. Muști sau lingi înghețata?
Amandoua

10. Folosești emoticoane?
Bineinteles

11. Ai cunoscut vreodată o celebritate?
nu stiu daca celebritate e corect spus, dar vedeta:Dana Nalbaru

12. Îti place brânza?
Da

13. Care e ultima melodie de care ai fost obsedat?
Andreea Banica – Samba

14. Câte țări ai vizitat?
In afara de tara noastra, 3.

15. Ai sări cu parașuta/parapanta/planorul?
Nu cred.

16. Ai lua masa cu George W. Bush?
Nu cred

17. E ceva stralucitor în camera ta?
da, chiar am aplicat pe perete elemente decorative.

18. Închiriezi filme?
Nu

19. Ouă albe sau maro?
ambele

20. Ai mers cu trenul?
Da

21. Ce ai mâncat la prânz?
tocana si oua.

22. Când ai plâns ultima dată?

luni

23. Ai intrat vreodata într-un zid?
Nu

24. Anotimpul preferat?
Vara

25. Adormi cu televizorul deschis?
nu

26. Ai băut vreodată alcool direct din sticlă?
da.

27. Crezi ca esti batrân?
Cu siguranta nu

28. Ți-e frică de întuneric?
Da

29. Ai o vedere bună?
Foarte buna

30. Poti sa faci hula hoop?
Nu am incercat pana acum

31. Ai fost vreodată sarutat în lift?
nu

32. Ai intrat într-o încăpere pe fereastră vreodată?
da.

33. Ce ai cumparat ultima dată?
un meiu extra de la SPRING

34. Cât de des vorbești la telefon?
Foarte des

35. Esti într-o relatie complicată?
Nu
36. Ai pus piedică cuiva vreodată?
Da

37. Folosesti betisoare chinezesști?
Nu

38. Ierți prea mult?
Nu stiu exact cum sa masor.

39. Ai fost vreodata într-un castel?
Da

40. Îti place de tine?
Da.

Aşa cum scriam, am plecat pentru o săptămănă în vacanţă împreună cu familia si iubitul meu. Am stat patru zile la mare în Eforie Sud. Locul unde mergeam sa facem plaja era destul de curat, la fel şi apa mării. Chiar am rămas placut surprinsă că nu m-am înecat în alge. Cu câteva zile înainte să plecăm auzeam la radio şi la tv cum apa mării este plină de alge. Locul ales de noi  era chiar curat. Ne-am simţit bine şi ne-au fost de ajuns cele patru zile petrecute acolo. Bineânţeles că nu au lipsit vânzătorii ambulanţi pe care Kira nu-i putea suporta. Nu ştiam cum să o liniştesc de fiecare dată când trecea câte unul şi striga că are ori gogoşi, ori porumbi, nămol , “coliere” din scoici sau colaci cu mere, cocos şi te miri ce. Până la urmă fac parte din nelipsitul peisaj al litoralului românesc de care sunt puţin dezamăgită. Anul trecut am fost în Neptun şi mare parte din plaja de acolo este privată. Ne trezeam dimineaţa foarte devreme să pindem un petic de plajă. După ce că rămăsese doar o bucăţică oamenii, atât de binevoitori mai făcuseră şi o grămadă de gunoi lângă. De-abia m-am abţinut când am văzut o cucoană că aruncă un scutec murdar de la copilul ei la grămada de gunoi. Vă spun fără jenă că-mi venea să mă duc să i-l arunc pe faţă. La câţiva paşi erau pubele de gunoi dar “suntem” atât de comozi. Sigur “madam” face parte din categoria care se plânge de ţara în care trăieşte dar munceşte cu sârguinţă să-i lase copilaşului ei o ţara “curată”. Acum parcă regret că nu am luat atunci atitudine dar credeţi-mă că nu-mi stă în fire să mă cert cu oamenii.

Într-o după-amiază am fost şi în Costineşti. Nu mi-a plăcut la fel de mult ca în Eforie Sud. Singura distracţie a fost plimbarea cu hidrobicicleta. Chiar imi era dor de o astfel de plimbare.   A meritat.

Hai să vă arăt câteva imagini de la mare.

După zilele astea am plecat spre mânăstrile din nordul Moldovei. Am călătorit mult cu maşina dar a meritat. Pentru mine a fost a doua oara când am mers în aceste locuri. Îşi doreau mult şi părinţii mei să le vadă.

În drumul nostru am vizitat următoarele locuri de mare închinăciune şi nunumai, spaţiile binecuvântate de Dumnezeu: la Cetatea Neamţului au urcat tata şi sora mea, am hotărât că e mult prea greu de urcat. Cetatea se află în apropierea oraşului Tg. Neamţ. M-am mulţumit să văd imaginile imortalizate de ei la cetate.

În drumul nostru nu am putut să nu ne oprim şi la casa lui Ion Creangă. Am trecut  ”Ozana cea limpede si frumos curgatoare” şi am intrat în Humuleşti .

Iată şi casa lui Creanga.

După ce-am poposit şi aici pentru câteva clipe la casa lui Creangă, am plecat spre mănăstiri. Primele pe harta noastră, Văratec şi Agapia. Ce mă impresionează în aceste locuri este liniştea, florile şi prezenţa Domnului. E atâta linişte şi-ţi pătrunde sufletul şi respiri mai uşor. Măicuţele şi călugării au un regulament al acestor locuri. Pare o constrângere dar e doar respect pentru locul în care te afli. Trebuie să fi îmbrăcat decent. Cu pantaloni sau fuste lungi. mulţi nu se conformează şi trec peste acest regulament. Nu ştiu ce e în mintea lor, dar dacă aceste măicuţe şi călugări au grijă de locurile astea minunate, de ce nu ne putem conforma?Mulţi pot spune că nu îmbrăcămintea te face mai credincios. Fiecare din noi alege cum să-şi ducă credinţa. Mânăstirile astea minunate sunt vizitate mai mult ca muzee, pentru arhitectură, vechime, importanţă şi mai puţin ca loc de închinăciune. Cu toţii ne dorim să plecăm cu amintirea locului vizitat. Recunosc că şi eu am fost mai mult în trecere. Nu am avut timpul dorit să pot zăbovi mai mult, să-mi pot deschide sufletul, să încerc comunicarea cu Dumnezeu. Ştiu că El e pretutindeni şi mă va asculta ori de câte ori am nevoie. Până acum aşa a fost şi nu cred că va fi altfel de acum înainte .

Mânăstirile Văratec şi Agapia

Apoi am mers la mînăstirile Sihla, Secu, Sihăstria şi Neamţ.

Avem locuri atât de frumoase în ţara asta, nu ne rămâne decât să ne păstrăm respectul faţă de ea. Să nu uităm că prea mulţi au muncit să avem aceste minunate bogăţii.

E ziua ei azi, e atat de buna, de calda, de iubitoare si frumoasa. Are atat de multe flori. Se spune ca florile cresc frumoase daca sunt ingrijite de un om cu suflet bun. Va arat mai jos cateva poze  si puteti trage singuri concluzia. E asa frumos sa privesc toate aceste flori desi nu ma ocup de ele. Ea stie cum sa le vorbeasca, sa le ude si sa le creasca atat de frumos, asa cum ne-a crescut si pe noi, fetele ei. Am invatat de la ea sa am rabdare, sa ascult, sa cant, sa privesc lumea, sa dansez, sa pun suflet in ceea ce fac si sa iubesc.

Te iubesc mama pentru toata dragostea ce mi-ai daruit, pentru ca mi-ai fost alaturi  in toate momentele vietii mele, pentru ca mi-ai dat viata, pentru zambetul si privirea ta minunate  !

la multi ani sanatosi si frumosi!

Mai am o saptamana si plec …, plec prin tara impreuna cu familia si iubitul meu. Vreau sa simt ca plutesc, ca visez, vreau sa-mi inec mainile in nisip, sa ma lupt cu valurile marii, sa ascult muzica, sa citesc, sa revad manastirile din nordul Moldovei, sa vad locuri noi.

Vom pleca cu masina plina de tot felul de lucruri: corturi, scaune, butelie, saci de dormit, mancare, cred ca luam si pe Kira (catelusa noastra). Vrem sa avem un concediu in natura, sa ne incantam privirile cu verdele brazilor de la munte, sa inspiram cat mai mult aer curat, sa ne incarcam cu energie, sa ascultam susurul apei raului de munte,  sa facem foc de tabara si sa ne strangem in jurul lui si sa palavragim pana dimineata.

voi cum va petreceti vacanta?

Chiar daca nu toate-mi ies asa cum imi doresc, chiar daca prietenii mei au nevoie de ajutor pentru ca nu le merge bine, chiar daca uneori avem atat de multe de rezolvat, zambesc si merg mai departe. Incerc sa le depasesc pe toate canalizandu-mi energia pe tot felul de activitati. Am sansa sa lucrez intr-un loc de care sunt legata sufleteste si asta imi face placere.  Sunt langa oameni aflati in suferinta si asta ma face sa fiu alaturi de ei, ne ascultam si ne sfatuim cum stim mai bine.

Sunt fericita pentru un prieten care nu spera sa aiba vreodata  o familie, am aflat ca va avea un copil. Si-a gasit sufletul pereche si spera sa se casatoreasca cat de curand. Multa fericire le doresc! merita din plin, pentru efortul depus, pentru capacitatea de a fi un om adevarat in ciuda problemelor cu care se confrunta!

E prietena mea, am cunoscut-o prin intermediul iubitului meu anul trecut. M-a impresionat în mod deosebit povestea ei şi modul în care alungă tristeaţe din sufletul său. E foarte prietenoasă şi, deşi aflată în nevoie e gata oricând să-ţi asculte problemele.
De ce e un om special? Are parapareză spastică, proteză de sticlă la ochiul stâng, se deplasează cu ajutorul unui fotoliu rulant si locuieşte la etajul unei case vechi, într-un spaţiu pe care cu greu îl gospodăreşte. Locuieşte cu mama ei care, din păcate, de ceva vreme este foarte bolnavă şi nu o mai poate ajuta pe Georgeta în casă. Nu mai poate ieşi afară de un an de zile pentru că cel care o ajuta s-a operat pe coloana. Mă doare atât de tare că trebuie să va spun acestă poveste dar e atât de dureros să o şiu fără sprijin, fără ajutor. Trebuia să plece în China pentru operaţie darn u a reuşit să străngă banii necesari intervenţiei.

Dragii mei, ştiu că e CRIZĂ FINANCIARĂ, dar peste putin timp Georgeta îşi va sărbători ziua de naştere. Fiţi alături de ea măcar cu un gand bun. Vă mai pot spune că îşi doreşte foarte mult un aparat de recuperare, fiindu-i foarte util pentru îmbunătăţirea circulaţiei, a mobilităţii. Are dureri, dar mai ales simte nevoia de mişcare, de care nu are parte aşa cum mulţi din noi avem parte atât de uşor. Aparatul costa 3600 Euro. Deja s-a interesat. E vorba despre: http://www.motomed.ro – aici găsiţi detaliile!

ADRESA EI:
CONSTANTIN GEORGETA
STR COMANDOR EUGEN BOTEZ NR 3
ET 1 AP 2 SECT 2 BUCURESTI
COD 020232

Nr. Tel:0724076813
e-mail: georgetaa_c99@yahoo.com
CONT : RO 43 BRDE 445 SV 099 67 98 44 50 IN EURO

RO 07 BRDE 445 SV 854 298 544 50 IN RONI

RO 38 BRDE 445 SV 139 159 844 50    IN USD
PE NUMELE CONSTANTIN GEORGETA

Georgeta la Radio Lynx pe vremea cand inca avea cine sa o insoteasca.

A avut sansa sa prezinte cateva emisiuni minunate!

Sper sa fiti alaturi de ea!

Bicicleta tricicleta

De cand am fost in Elevetia imi doresc mult sa am o bicicleta, sa fac miscare, sa mai slabesc, sa-mi pastrez mobilitatea. Cand aveam vreo 13-14 ani am invatat sa merg pe bicicleta. Pentru ca sunt mica de inaltime mi-e foarte greu sa folosesc o bicicleta de dimensiuni mai mari si totusi corpul meu cantareste peste 50 de kg asa ca a trebuit sa fac o alegere corecta. Stiam ca exista triciclete pentru adulti si am inceput sa caut pe net, am intrebat in stanga, dreapta si am primit cateva raspunsuri nesatisfacatoare. Pretul unei triciclete se pare ca a ajuns undeva la 20 milioane ceea ce mi se pare destul de mult. Ar fi trebuit sa fac comanda si apoi sa incerc sa primesc sprijin financiar prin casa de asigurari.  Cu astfel de variante nu am mai stat pe ganduri. Mi-am luat o bicicleta normala care m-a costat 280 de lei si pe care mi-a adaptat-o tata. Mi-ar fi fost foarte greu sa folosesc bicicleta fara adaptare, nu as fi reusit sa urc pe ea pentru ca am nevoie de stabilitate si atunci cand obosesc pot ramane in continuare pe ea, sa-mi trag sufletul dupa care sa-mi continui drumul.

Asa am facut din bicicleta tricicleta!

Gata! de azi pun suncile in miscare:)

Elvetia

Am stat doua saptamani acolo, timp in care am reusit sa vorbesc cu medicul, sa analizam si sa incercam sa gasim solutii pentru rezolvarea problemelor mele de sanatate. Mi s-a spus ca se poate, cu patru luni de spitalizare inainte de operatie pentru extensie coloana cu aplicare halou, operatia ar fi destul de complicata si de durata dupa care iar spitalizare si extensi cu inca 4-5 luni de zile. Asta costa enorm si nu vreti sa auzit cat pentru ca insami am avut un soc pe moment.

Timp de doua saptamani am stat la niste prieteni-asa ii pot numi acum pentru ca atunci nu-i cunoasteam si au facut enorm pentru mine, pe aceasta cale tin sa le multumesc in mod deosebit toturor pentru sprijin. Nu aveam voie sa stau in clinica si oricum ar fi costat mult prea mult, bani care nu-mi permiteam sa-i dau.

dreapta – Max prieten, traducator germana-romana-romana-germana ( roman stabilit in Germania de mai multi ani, acum lucreaza si este stabilit in Elvetia – i-a cunoscut pe Madalina si Dragos printr-o intamplare atunci cand au venit prima oara in Elvetia si de atunci le-a ramas prieten si este un adevarat sprijin ori de cate ori merg la clinica in Elvetia)

stanga – Madalina si Dragos

In curtea clinicii

dreapta mea- Skchurte (zisa Shakira pt ca nu-i puteam pronunta numele) prietena si pacienta a clinicii avea probleme de coloana

stanga – Mariana – o pacienta din Ungaria cu probleme de coloana – extensie coloana – halou, asa ar trebui sa fiu si eu pusa, o coroana fixata in suruburi pe cap.

Iata si gazdele mele.

stanga – George – sarb, langa el Erica – romanca, – Yadi, turcoaica, colega de munca cu Erica  si in stanga mea Cristina – sora Ericai .

In ultima seara in Elvetia, m-au invitat la o pizza italiana.

Le multumesc tuturor pentru tot!

In Elevetia nu este imposibil!

Urmariti cateva din imaginile luate din brosuri ale unui spital din Elvetia.

Veşti de ultima ora!

Anul acesta am petrecut Sfintele Sărbători de Paşte la iubitul meu la ţară, undeva în Drăgăşani – Creţeni. A fost plăcut, am stat cu familia lui la masa în curte şi ne-am simţit cu toţii bine. Am regretat doar că nu am mai putut ajunge la biserică să iau lumină. Era departe de ei şi nu am avut maşină. Am stat la TV până am adormit.
Duminică, în timp ce eram la masă, am primit un telefon de la o prietenă bună care mi-a dat o veste extraordinară. Ca să înţelegeţi mai bine, vă voi povesti cum am întâlnit-o.
Nu ştiu dacă v-am spus, dar am handicap accentuat, probleme grave cu coaloana şi oasele în general. Părinţii mei au luptat de-a lungul timpului să resolve aceste probleme ale mele dar la acele moment nu prea au fost soluţii.
În 1991, în Piteşti s-a înfiinţat Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic din România Filiala Argeş. Părinţii mei m-au înscris în această asociaţie, unde am întâlnit copii şi tineri care suferă de diferite afecţiuni, am putut sociliza, schimba tot felul de informaţii. Asociaţia oferă copiilor şi părinţilor sprijin informaţional şi material. Aici mi-am facut mulţi prieteni şi am devenit ca o mare familie. O parte din părinţi au făcut şi fac voluntariat pentru a dezvolta programe noi pentru copiii şi tinerii cu handicap fizic.
În 2006 am terminat Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice – Universitatea Constantin Brâncoveanu din Piteşti. După ce mi-am luat licenţa am fost angajată în cadrul asociaţiei. Fiind zi de zi la asociaţie, am început să cunosc aproape toţi membri organizaţiei, să le aflu probleme, să mă apropii de ei.
În 2007, s-a înscris în organizaţie o mămică din Ştefăneşti Argeş, o mămică (Mădălina) a unui îngeraşi de copilaş – care din păcate s-a născut cu malformaţii grave la coloană. Ne-a cerut sprijinul pentru a merge în Eleveţia să-i facă operaţie copilului. Organizaţia noastră avea cu totul alt profil, s-a mers pe sprijin informaţional, socializare, întreţinerea unui centru de socilizare unde vin zilnic 10-12 copii/tineri cu handicap, educaţie, recreere. Conducerea a hotărât atunci să sprijine acest caz. Mădălina venea din ce în ce mai des la asociaţie, preşedintele asociaţiei a strâns prin sponsorizare în 2007, 3000 de lei pentru a merge în Eleveţia. A fost doar o picătură din cât a avut nevoie.
Copilului Mădălinei, nu i s-a dat nicio şansă în România. Doctorii i-au spus că trebuie să aştepte să moară. Mădălina nu a renunţat, a continuat să bată la uşile doctorilor până i s-a acordat acea speranţă de care avea atâta nevoie.
Au fost atâtea şi atâtea demersuri prin care a trebuit să treacă, şi a avut nevoie de atâţia bani. A apelat la Ministerul Sănătăţii, la presă şi a trecut greu dar cu bine prin toate pentru că după părerea mea cineva acolo sus o iubeşte. Nu vine dintr-un mediu bogat, din contră şi mulţi nu au tăria ei.
M-a îndrumat către medicii la care ea a fost, de când m-a văzut şi dorit ca şi eu să încerc sa mai fac ceva pentru mine, să ajung la fel ca ea în Elveţia.

Chiar în urmă cu un an am început să fac în ţara toate analizele necesare pentru a depune dosarul în Eleveţia în eventualitatea unui răspuns favorabil din partea medicului de acolo.
Cam în iunie 2008 am fost gata cu toate analizele pe care le-am dat medicului din România care urma să intermedieze cu Elveţia. Am aşteptat luni la rand un răspuns dar nimic. Am sunat medical, am fost la Bucureşti la cabinetul dânsului dar nimic. În săptîmâna mare înaintea sărbătorii Pascale, Mădălina a plecat cu îngeraşul ei în Elveţia ( la 6 luni merge acolo pentru a-i umbla la tije, consultatie, etc.). Mădălina a avut ideea de a-i da analizele şi a le arăta medicului de acolo, pentru a primi un răspuns. Acum revin la ce am scris la începutul acestei mici poveşti. Prietena de care spuneam că m-a sunat era Mădălina. Se întorcea acasă şi nu mai avea răbdare, trebuia sămi dea vestea – se pare că medical a dat un răspuns favorabil şi curând merg la o consultaţie în Elveţia. Vă mărturisesc că îmi pierdusem speranţele, bine nici acum nu cred se va înfăptui totul aşa uşor. Ştiu prin ce a trecut Mădălina şi e nevoie de multă putere, credinţă, voinţă.
Sper să fiţi alături de mine, măcar în gândurile voastre! Vă ţin la curent.

Asculta fericirea

Dimineata iti sopteste vorbe dulci,

Asculta cum te iubeste si te vrea in orice zi.

Sa citesti mereu pe buze si in gand in orice fapta.

Fericirea te doreste, o asculti si-ti daruieste.

Nu uita in clipa grea de momentele frumoase,

Nu uita ca nu te lasa, doar asculta si citeste.

Fericirea te iubeste!

Un om simplu dar diferit in ochii celorlati, cu taria de a merge mai departe indiferent de obstacolele vietii. Imi place sa-mi fac prieteni si de aceea am creat acest blog. Va fi locul in care ori de cate ori voi simti, am sa ma exprim.

Sper sa va placa sa ma cunoasteti!